dimineața e cel mai rău
mă trezesc, mă așez pe marginea patului
îmi masez tâmplele cu degetul mare
îl privesc peste umăr cu compătimire
pe bărbatul din așternut care țipă cu gura închisă
mă trezesc, mă așez pe marginea patului
îmi masez tâmplele cu degetul mare
îi privesc peste umăr cu compătimire
pe bărbatul care se zvârcolește sub cearceaf
și pe cel care măsoară camera cu pași apăsați
mă trezesc, mă așez pe marginea patului
îmi masez tâmplele cu degetul mare
îi privesc peste umăr cu compătimire
pe bărbatul care doarme și căruia îi tremură buzele
și pe ceilalți care pășesc apăsat de-a lungul și de-a latul camerei
e din ce în ce mai puțin loc în dormitorul ăsta minuscul
mă trezesc, cobor în bucătărie să-mi fac o cafea
în timp ce de sus se aude ropot de pași
2 comentarii:
Minunat, ca de obicei! Nu știam că iti iese și poezia atât de bine, dar se pare că s-a înfiripat o relatie de iubire 🙂 cu muza, pe acolo👏👏👏❤
Am mai spus eu, relația mea cu poezia e confuză. Nu mi-e clar deloc ce înseamnă poezie. Sau unde e granița între proză și poezie.
Cât despre relația cu muza, asta e și mai nașpa. M-a adus la delir…
Trimiteți un comentariu