Am intrat în primul bar care mi-a ieșit în cale. Unul de
cartier, prăpădit. Patru mese, un barman cu față de mops și două becuri
albastre ca ochii ei mari deasupra tejghelei. Am cerut o votcă dublă. Am dat pe
gât jumătate. Am inspirat adânc de trei ori, apoi am dat și cealaltă jumătate.
Am închis ochii. Îmi lăcrimau. Gâtul îmi ardea mai tare decât îmi ardeau
cuvintele ei sufletul. Am mai cerut o votcă și am lichidat-o imediat. Barul era
la subsolul unei case. Era ca o peșteră, nu se auzea nimic, doar gândurile mele
lovindu-se-n pereți. Și muzica în surdină. Am mai cerut o bere și m-am așezat
la o masă. Era plină de jeg. Am băut câteva guri. Muzica abia se târa prin bezna
încăperii ca un car mortuar. Am ciulit urechile. John Coltrane. Ce căuta
Coltrane în spelunca aia? O muscă intrase în pahar și se chinuia să iasă. O sun
dacă musca iese singură, dacă nu asta e. Am ascultat Blue Train până la capăt.
Musca încă mai mișca. I-am arătat mopsului musca și el mi-a adus o bere și-un
pahar nou.
(text scris pentru Jokeri de Cuvinte, cu temă dată și limită de 1000 de caratere)
2 comentarii:
Mă uitam la ce ai scris despre tine și m-am gândit că nu știu ce nu știi să faci, știu doar că știi să scrii. Și o faci al naibii de bine!
Fain text, ca toate celelalte de altfel...
Mulțumesc mult!
Cred că e foarte greu să poți face ceva cu adevărat bine! Sigur, ce înseamnă "binele" ăsta implică multe discuții și mult subiectivism...
Trimiteți un comentariu