neliniștea pisicilor

mi-a intrat în cap o pisică

era murdară și șchioapă

nu știu de unde și când

pesemne a coborât pe burlan

pe când stăteam cu coatele sprijinite pe pervazul

de la etajul patru chiar sub streașină

și ascultam ploaia cântând la clape de lut

știu doar că pe seară

a început să alerge ca o nebună

a răsturnat întâi măsuța albă

cu picioare sculptate

și încrustate în cioburi de oglinzi

a imprimat apoi dalmațieni de noroi

pe cearceafurile albe

și a spart vaza albastră primită cadou

de nuntă de la tanti Amalia

mai târziu a intrat bătrânul cu mâna făcută coșniță

și privirea risipită în șapte îndărături

sprijinit de gardul bisericii

iar copila care locuia într-o pagină de ziar

și bătea iarna fără pantofi

s-a oprit un pic să-și scuture tălpile de zăpadă

au sosit în sfârșit toți ceilalți

era așa o viermuială și spațiul atât de îngust

încât m-am simțit dator să mă ridic în capul oaselor

și să strig “gata nebunilor, potoliți-vă”

ei s-au oprit pentru o clipă și m-au privit fix

cu ochii îngrozitor de mari

apoi au continuat să-și vadă nestingheriți

de-ale lor