Bănuţul auriu

Bănuţul auriu alerga pe fereastră ca un fluture cu aripi tremurânde, căutând calea izbăvitoare spre niciunde şi eliberarea din împresurarea cutiei cu roţi. Copilul râdea încercând să apuce cu degete mici şi crude gâza jucând neostoit în oglindă.
- Nu poţi să prinzi soarele - îi explică femeia de lângă el eu voce caldă, zâmbind amuzată. Aceasta este doar o reflexie a sa, soarele adevărat e dincolo, uite-l.
Copilul aruncă un ochi în direcţia indicată fără să pară deloc interesat de cuvintele femeii, apoi se întoarse încercând din nou să prindă fluturele strălucitor ce se zbătea în fereastră. Alergându-l cu privirea îl încolţi în coapsa unui nor pufos, îl apucă de o aripă şi îl aşeză în căuşul palmei. Soarele se răsuci de câteva ori asemeni unui pui de găină ce vrea să-şi facă culcuş în penele cloştii, apoi de făcu mic şi încetă să mai mişte ca şi cum ar fi adormit. Copilul strânse pumnul şi ochii îi străluciră de fericire ca doi pui aurii. Apoi îi închise şi pe dată se făcu întuneric.
- Mihai!
- Mihaaai!
- Mihaaaaaaai, unde sunt?!