semaforul

în orașul nostru există un singur semafor, în centru lângă brutăria lui Bujor; și mașini sunt puține; semaforul de lângă brutăria lui Bujor e tot timpul verde strălucitor; doar când se apropie câte o șoferiță începe să clipească roșu peltic umezindu-și buzele în picături prelinse de la ultima ploaie pe rotundul perfect, așa într-o doară, ca și cum tocmai și-ar aminti că există; atunci ele iau piciorul de pe pedală, își domolesc ritmul mersului și-și lipesc ochii de el, îndreptându-și spatele într-o relaxare de mâță însingurată lângă ghemul de lână
el le privește de sus și ochiul cel mare începe să clipească din ce în ce mai repede ațintind prin parbriz genunchii lor dezgoliți; uuu… ca niște pui de vrabie-n cuib scot capul genunchii lor dezgoliți de sub fusta parcă anume făcută să se ridice peste frunți căutătoare, când mâna se pleacă să ducă maneta schimbătorului la punctul mort, complet mort; nu și ochiul lui, ochiul lui rămâne deschis larg și roșu, din ce în ce mai roșu, roșu strălucitor ca și cum doi sori ar exista în același timp deasupra parbrizului, unul galben un pic mai la stânga și unul roșu în dreapta, imediat peste bordura trotuarului, cel roșu desigur mult mai luminos
iar ele rămân așa cu privirea fixată pe trupul lui subțire și își descalță pantofii cu toc ascuțit, l-ar purta și mai ascuțit ca piciorul să pară mai zvelt și arcuirea gambei mai amplă, dar le împiedică la șofat, își freamătă degetele rapid, apoi și le plimbă înmănușate-n mătase de-a lungul buzei reci a pedalei ca și cum le-ar plimba pe conturul bărbiei lui, de sus, din dreptul tâmplei, pănă dincolo în maisusul obrazului, ca să treacă mai repede timpul își spun, deși știu foarte bine că nu e așa și că el le atrage ca un magnet, altfel nu s-ar înfierbânta în halul ăsta și nici nu ar deschide, ca să se mai răcorească, fereastra și nasturii de sus ai bluzei străvezii, sub care sânii tresaltă ca o pereche de porumbei rotindu-se între gratii fragile, aranjându-i apoi atentă în oglindă reverele
plictisite și singure, mințile sunt cu totul plecate, mâinile alunecă de-a lungul coapselor mângâind stofa subtire, o dată și încă o dată și încă și încă, până când, pe neașteptate, degetele ating în locul pânzei pielea fierbinte și gândurile coboară înapoi pe banchetă, se ghemuiesc în cutiuța pentru paharul de cafea și degetele caută, abia acum încep să caute tresăririle nespuse ale pielii fierbinți, iar căutarea nu-i fără pravăț, căci dorințele degetelor se îngemănează cu vibrația pielii și ele rămân așa înțepenite în afară ca într-un cub de gheață fierbinte, dar lunecă lent și viermuit înlăuntru, întâi prin braț, apoi prin umăr, făcând un ocol mic prin stomac, până în creștet unde ciocăne ușor în cutia craniană care reverberează la fiecare atingere răspândind-o în mii de alte atingeri întoarse, suprapuse peste cele de-alături, peste cele ce vin, multe, grozav de multe, fierbinți, ascuțite, mărunte, ca un foc de artificii
ele își trec răscolite degetul peste buze, la început abia atingându-le întredeschiderea, ca și cum ar vrea să șteargă urma unui cuvânt nerostit, apoi lung, căutându-le, de la un capăt la altul și înapoi, îmbujorarea și gura se desface ca o regină a nopții abia deșteptată, buzele se desprind umede delicate petale, degetul alunecă repede, respirația și mai repede, se întrec, se ciocnesc încercând să treacă unul pe lângă altul, totu-i vârtej și nebunie și vipie-i
bărbații trag cu ochiul geloși la freamătul dinăuntru și ochii lor hămesiți se târăsc prin crăpătura ferestrei în care decolteele oftează adânc după aer, dar nu-și opresc pasul căci știu foarte bine că în orașul nostru există doar un singur semafor, în centru lângă brutăria lui Bujor și semaforul de lângă brutăria lui Bujor e tot timpul verde strălucitor, doar când se apropie câte o soferiță începe să clipească în roșu peltic umezindu-și buzele și ele trebuie să oprească neapărat și să-l aștepte cuminți…
apoi se face iar verde!