Baloane de săpun

Multă vreme vecinii din blocul de vizavi au fost invizibili. I-am descoperit într-o seară sprijinit cu coatele pe pervaz în timp ce încercam să-mi scutur gândurile peste marginea sa. O mulțime de ecrane luminoase îndărătul cărora se desfășurau povești neștiute, un fel de masă de montaj pentru marele spectacol în derulare. La parter stă un cuplu de vârstnici. El a fost la piață, iar ea îl ajută să descarce sacoșele. Îl cicălește mereu. Arată insistent cu palma ba spre sacoșe, ba spre frigider. Iarăși a uitat să cumpere ceva, deși ea mereu îi face listă, iar la ieșirea pe ușa îi repetă ce are de cumpărat urmărind cu degetul pe hârtie fiecare obiectiv. Chiar deasupra locuiește Doamna. Se îmbracă mereu cu sacou și are părul coafat înalt, ca un tort de nuntă cu multe etaje. O perioadă am crezut că e singură. Apoi l-am văzut și pe dânsul. A trecut puțintel prin sufragerie cu o ceașcă de ceai către dormitor. La doi stă studenta. Jumătate din zile lumina de la fereastra ei e stinsă. În zilele în care e aprinsă se aude muzica. Până la noi se aude. Se aud și alte glasuri. Cred că are lumina conectată la un dispozitiv musical. Acum studenta e în sesiune. E liniște în apartamentul ei. Și hârtii. Peste tot! La trei e o familie cu doi copii. Copiii aleargă prin toată casa. Ea țipa la ei să se potolească. El îi mângâie pe cap și o roagă să nu-i mai certe. Copiii încep iar să alerge.
De vreo lună am început să-i urmăresc cu atenție în fiecare seară și am descoperit ceva uluitor. De fiecare dată când vecinii mei din blocul de vizavi sunt triști culoarea luminii din apartament alunecă spre nuanțe brumării, în timp ce atunci când zâmbesc lumina urcă spre tonuri înalte de alb, galben pai sau roz. Ba mai mult, ceea ce este cu adevărat incredibil e alunecarea apartamentelor. Apartamentele celor care sunt triști sau se ceartă cad mereu greu spre parter, în timp ce acelea în care înflorește zâmbetul, urcă spre acoperiș. În fiecare seară oamenii îmi apar la etaje diferite ca și cum întreg blocul ar fi un dulăpior cu sertărașe în care piesele sunt așezate după culori. De exemplu, doctorul era bleu-întunecat ieri la parter, iar astăzi îl văd galben la doi, în timp ce domnișoara roză de la trei, care n-a coborât niciodată de acolo de când urmăresc mișcările din bloc, îmi apare azi la parter blue toată. Nu-mi dau seama dacă ei înțeleg ce li se întâmplă, dar par liniștiți cu viața pe care o duc, iar faptul că în fiecare zi când vin de la servici trebuie să-și caute apartamentul care umblă aiurea printre etaje, nu pare să-i deranjeze deloc.
Azi m-am gândit să fac un exercițiu și le-am cumpărat tuturor celor din blocul vecin câte o floare. Doamnei i-am cumpărat o cală, pensionarilor un ghiveci cu mușcate, familiei cu copii un buchet de crizanteme, iar studentei un trandafir. Blocul de vizavi e acum ca o păpădie. Toate apartamentele s-au strâns ghemotoc în vârf, de parcă ar ședea în rotundul unui inel pentru baloane de săpun. Sunt în întregime alb-gălbui, pal-gălbui…