Dumnezeu s-a aplecat peste balustrada balconului, a privit încruntat spre Pământ și și-a frecat bărbia.
- Cam ce ți-ai dori? a întrebat el sufletul care stătea picior peste picior și sorbea dintr-o cană roșie ceai de verbină.
- Păăăi…
Dumnezeu a înclinat capul într-o parte și l-a privit oblic.
- Bine, bine, fără păi. Aș vrea în primul rând mult soare. Și să fie cald. Și să am apa alături ca să mă răcoresc când mă încing. Și să fie multă liniște, departe de oameni, de gălăgie. Și să nu fie mai nimic de făcut. Adică așaaa, să nu fie obositor trăitul. Să nu trebuiască să fac efort decât ca să mă târăsc pe nisip până la apă și înapoi.
Dumnezeu s-a gândit, s-a scărpinat iar în barbă, apoi i-a spus.
- Bine, am să te fac crab.
Sufletul a ridicat privirea îngrijorat. S-a ridicat de pe taburet, a ieșit pe balcon și s-a aplecat peste balustradă alături de Dumnezeu. A iscodit cu privirea o vreme, apoi a murmurat.
- Auzi, Doamne, nu poți să mă faci grec?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu