în fiecare seară cobor în camera mea cu draperiile trase
trag cu mătura pe sub pat ca să stârnesc neliniștile
zgândăresc umbrele aciuiate în colțuri
adun coșmarurile din cuiburile becurilor stinse
și le dau drumul pe parchet
deschid cu o tresărire ascuțită răni închise demult
sau devreme
și strâng pleoapele
pentru ca mâine când le voi deschide
ziua să-mi pară
nemaipomenit
de frumoasă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu