Înserar

Bărbatul își târa agale picioarele pe aleile parcului. În fața băncii se opri, își roti privirile cercetător, apoi se așeză cu teamă, ca și cum s-ar fi îngrijit ca adâncirea sa în încremenirea împrejurului sa nu iște vibrații tulburătoare. Își cufundă capul între umeri și își așeză mâinile în creștet, părând a încerca să îl îndese în josul trupului și rămase așa, încremenit ca o statuie.

După o vreme, o vrabie se așeză nu departe, în trandafirul agățător și împreună cu acesta îl studiară atenți pe tânărul așezat sub ei, pe bancă. Când isprăvi de cercetat vrabia întrebă zglobiu:

- Să-l ajutăm?

- Nu cred că are nevoie, e băiat mare – răspunse trandafirul înțepat.

Tânărul auzi șușotitul florii și al păsării fără să înțeleagă ce-și spun, își scutură încetișor umerii și își îndesă și mai tare capul între umeri.

Vrabia îl mai scrută îngrijorată doua-trei secunde, apoi fâlfâi de câteva ori din aripi și dispăru.

Era o liniște de capăt de lume, ruptă din când în când de câte un pocnet înfundat, o frunză ruginie desprinzându-se din ramura de castan, alunecând legănat până la pământ și lipindu-și obrazul de asfaltul călduț. Tânărul își cufundase cu totul capul între umeri. Nu se mai vedea niciun fir de păr. Mâinile însă continuau să apese țeasta cufundată, umerii luând urma acesteia, apoi torsul, coapsele, picioarele și în scurt timp tot, până când nu mai rămase nimic în afară, șosetele lipsite de substanță căzând moale peste pantofii jerpeliți.

- Se pare că a reușit! – chicoti vrabia apărută ca din senin.

Trandafirul zâmbi roz.

- Să nu spui că n-ai nicio treabă cu dispariția asta.

- Nu spun! Și știi foarte bine că nu e vorba despre nicio dispariție ci doar despre trecerea pe partea cealaltă a lumii. Tare mă bucur pentru el! – chicoti din nou vrabia și zbură în latura vestică a parcului, oprindu-se deasupra băncii unde doi bătrâni ședeau tăcuți, cu mâinile în poală, în timp ce șase fire de trifoi numai cu trei foi îi studiau atente.