Circul ambulant

Soții Cernenko s-au mutat de curând la noi în bloc. La apartamentul 7, ultimul etaj. Cum au venit au întins o plasă de la ei din balcon până în teiul din parc. Aia e sala lor de exerciții și îi vezi toată ziua acolo. Așa ne-am și dat seama că sunt artiști de circ. Doamna Winkler nu s-a putut abține și a bătut la ușa lor a doua zi după ce au întins plasa. Le-a cerut socoteală, însă ei i-au arătat o aprobare de la primărie cum că își pot face o mică sală de antrenamente între balcon și teiul de pe alea din parc nu mai mare de o sută de metri pătrați. Soții Cernenko ies în fiecare zi în costumele lor cărămizii pe la ora 7 dimineața, scot casetofonul în balcon, pun caseta cu Ceaikovski și se apucă de exerciții. Ei fac tot felul de învârteli, dar cel mai interesant exercițiu e cel în care Cernenko-el o aruncă pe Cernenko-ea cu forță în sus, Cernenko-ea face un rostogol perfect în aer cu fruntea lipită de genunchi, apoi încă unul și încă unul, niciodată n-am reușit să le număr până la sfârșit, și în cele din urmă aterizează în brațele lui Cernenko-el care între timp a coborât cele patru etaje și o așteaptă la parter. E foarte de efect. 

La vreo două luni după venirea celor doi a mai apărut în bloc o familie de artiști de circ, familia Skupski. E ciudat, pentru că noi nu știam că ar mai fi un apartament liber în bloc. Și nici nu e. Familia Skupski și-a construit unul ca o cochilie pe zidul dinspre nord al blocului, acolo unde sunt ferestrele de la băi, mici cât o rachetă de tenis. Din depărtare arată ca un ghem de vâsc lipit de scoarța unui mesteacăn, dar de aproape arată foarte frumos, mai ales seara când familia Skupski aprinde luminile în toate încăperile. Atunci zici că e o veioza Tiffany cu multe ferestre colorate. Cei mai noi locatari ai blocului nostru sunt artiști la trapez. Au atârnat de vâscul lor un leagăn cum sunt cele din parc pentru copii, doar că mult mai mare și legat cu sfori, nu cu bare metalice sau cu lanț și se dau uța-uța toată ziua. Sar de pe bara de lemn, fac tumbe și se agață înapoi. Sau sar de pe bara trapezului pe balconul de la apartamentul trei, pentru ca unul dintre ei care e deja acolo cocoțat pe rama balconului să sară înapoi pe bară și tot așa. Doamna Winkler susține că au o înțelegere cu familia Svoboda și că în schimbul acceptului de a le folosi balconul și a le traversa apartamentul, ei le oferă bilete gratuite la spectacole. Doamna Winkler consideră că frumos ar fi să ne dea și nouă bilete la circ, doar că noi nu le dăm voie să treacă prin apartament, ceea ce mi se pare corect. Vecinii cei noi nu sunt doar doi, cum sunt Cernenkii, ci sunt cinci, trei bărbați și două femei, nu e clar cine cu cine e într-o relație, dar doamna Winkler spune că e inacceptabil acest concubinaj rușinos, însă Svobozii au și ei aprobare de la primărie pentru a locui toți cinci în apartamentul ăla ca un cuib de remiz pendulinus. Eliza, fata cea mai tânără din grup, mi-a zis că pot să urc la ei într-o seară și să mă dau și eu în trapez. Am urcat, dar un pic mi-a fost frică, pentru că atârna în jos trei etaje, dar Eliza mi-a spus să nu am teamă că ea o să fie pe rama balconului de la etajul unu și mă prinde în brațe cu siguranță. Când mi-am dat drumul am făcut întâi un balans lung de am ajuns până deasupra curții fabricii de conserve din spatele blocului. Acolo portarul și încă un individ îndesau conserve de pește într-un rucsac mare cât un vițel, dar trapezul m-a tras înapoi și n-am văzut ce s-a întâmplat cu rucsacul. Apoi am alunecat încet în gol însă Eliza era acolo și m-a prins în brațe așa cum mi-a promis. Tot acolo era și un bărbat cu bicepșii la vedere și brațul mai gros decât piciorul meu, așa că m-am întors acasă. 

În fine, o a treia familie de circari s-a mutat de două zile în bloc. Sunt săritori la basculă. Au adus vreo trei bascule, dar folosesc numai una, cred că celelalte sunt de rezervă. Doamna Winkler a verificat în prima zi și bineînțeles că și ei au aprobare să locuiască în blocul nostru deși nu e niciun apartament liber. Ei s-au instalat pe bloc. Și-au făcut acolo niște colibe din nuiele, poți să juri că sunt niște tukuluri etiopiene. De fapt nu e o singură familie, ci trei, sunt trei frați Antal care țin trei surori Teleki. Avantajul cu ei e că nu ne întâlnim niciodată pe scări. Ei sar de la parter direct pe bloc, la apartamentul lor. De obicei însă sar câte doi tot din balconul de la apartamentul trei pe o latură a basculei și aruncă în văzduh o fată așezată la celălalt capăt al ei. Sus pe bloc un alt membru al echipei o prinde pe fată pe umerii săi. Haios a fost când pe basculă s-a așezat câinele mops al doamnei Brenner. Băieții n-au băgat de seamă că fata fugise speriată de Max și l-au aruncat pe el în locul fetei. Max a zburat peste bloc, peste bulevard, peste parcare, până pe acoperișul blocului de vizavi, dar Antalii au fost atât de buni încât au reușit să-l prindă pe umeri chiar și acolo. 

Acum stau cu ochii pe fereastră să văd cine se mai mută în blocul nostru, a început să-mi placă, în timp ce doamna Winkler umblă cu petiții pe la primărie pentru evacuarea artiștilor. Aceștia însă nu s-au supărat când au auzit și nici răzbunători n-au fost, în schimb au început să ofere chiar în blocul nostru spectacole cu acces gratuit pentru toți locuitorii orașului. Doamna Winkler e înnebunită, s-a pornit să își caute apartament în capătul celălalt al urbei.