joi, 2 iulie 2026

Scena decesului

Marele regizor, dar ce spun eu marele, de fapt uriașul, senzaționalul regizor Milan Šmicer s-a poticnit la cea mai importantă scenă a ultimului său film, „Durere absolută”. Este vorba de scena în care ea, Elena, jucată admirabil de Tereza Dubcová, moare, iar el, Peter, jucat la fel de grozav de către Lukáš Sadílek, e sfâșiat de durere și plânge infernal la marginea patului în care ea, moarta, e acoperită de flori. Ei bine, tocmai aici, la scena asta în care Peter trebuie să plângă infernal, neomenesc, Milan nu a găsit o soluție. Lukáš i se pare mult prea nepotrivit pentru lacrimile acestea.  
- Lukáš e un dulce, e un domn, e un Don Juan, e un fluture pe-o petală, e orice vreți voi, doar un bărbat sfâșiat, dar sfâșiat de-a dreptul de durere, nu poate fi! Pentru secvența asta trebuie să găsim pe altcineva, iar asta repede – a spus apropiaților Milan Šmicer, chiar acolo pe platou. 
Au fost testați mai mulți actori, figuranți, chiar și câțiva operatori de platou, doi sunetiști și un cascador. Niciunul nu plângea din suflet, deși s-au străduit cu toată sinceritatea. Se vedea imediat că e o făcătură, că privitorul e păcălit, iar Milan Šmicer nu voia cu niciun chip să-și păcălească admiratorii, pentru el meseria era undeva sus, aproape de cer și nimic n-o putea murdări. 
Oricâte instrucțiuni regizorale a schițat Milan Šmicer, oricâte ore de training a pierdut alături de persoanele cele mai potrivite în a-și smulge din interiorul sufletului o asemenea trăire, apăsătoarea scena a descompunerii ființei continua să fie un fiasco. 
- Scena asta trebuie să duduie de dramatism, să te rupă in bucăți, să simți cum împrejurul devine dens și deznădejdea crește ca o ciupercă uriașă, capătă consistență, te lipește de pereți, te sufocă, te ucide! Plânsul este o artă, așa cum sunt de exemplu mimica, vorbirea, cântecul. Nu oricine se pricepe. Iar dacă nu te pricepi, dacă nu o faci cu tot sufletul, se vede imediat că improvizezi. Uitați-vă la băieții ăștia – a mai adăugat Milan Šmicer învârtind mâna roată deznădăjduit pe deasupra capetelor plecate și încetând orice încercare de a mai rezolva problema așa cum fusese inițial concepută. 
- Trebuie să facem un casting nou. Pentru o singură persoană care sa fie dublura lui Peter în scena morții. Nu există altă soluție! Știți ce ne trebuie așa că, hai, la treabă! Dați-i bătaie, porniți rotițele, căutați, săpați, dezveliți. Până joi vreau să am cel puțin zece bărbați care să fie capabili să facă asta. Joi îi văd și vineri facem audițiile - a decretat marele regizor și s-a retras în cabina sa unde a stat încuiat trei zile întregi. 
- Dumneata nu ești rău, nu ești rău deloc. Ia te rog mai plângi o dată, un pic mai pătimaș, aș vrea o perspectivă mai scenică, știu că dumneata faci asta în mod natural, dar aici noi făurim artă, deci trebuie mai multă coloratură, un pic de sclipici, dacă înțelegi ce vreau să spun. Și am nevoie de un plânset cu accent pe deznădăjduire, pe sentimentul pierderii unei bucăți din tine, jelești că rămâi singur, al nimănui, pentru tine lumea devine mică cât un punct, iar viața nu mai are niciun sens. Deci te rog, mâinile pe marginea patului peste cearceaf, capul așezat spre obiectiv peste mâini, așa, și dă-i drumul. Fă ce știi tu mai bine. Motor! 
Spre surprinderea tuturor celor din jur, tipul era excepțional, cu adevărat excepțional, avea o asemenea naturalețe în hohote încât ai fi putut spune că asta a făcut toată viața. De altfel, chiar avusese destule ocazii să își practice pasiunea. La cinci ani murise maică-sa de tuberculoză, la șaisprezece murise taică-su strivit de un bloc de beton pe șantier, apoi, după numai trei ani murise și bună-sa care-l crescuse. De moarte bună. S-a însurat la douăzeci și trei de ani, dar fix după patru ani de la căsătorie, soția și-a luat fiica și a fugit în America cu un arab născut în Filipine. Asta l-a îmbolnăvit teribil și a stat cinci ani neîntrerupți prin spitale cu complicații cărora probabil niciun alt pământean nu le-ar fi putut supraviețui.
Scena a avut un succes fulminant. Despre ea singură s-ar fi putut vorbi cât despre un film întreg. A fost o capodoperă! De altfel, un trailer al „Durerii absolute”, cu accent pe scena morții, a apărut imediat după finalizarea secvenței respective pe IMDB și pe Rotten Tomatoes și a strâns trei milioane de vizualizări în numai 24 de ore. Imediat au apărut articole extrem de laudative în Inquiry, Vanity Fair, Cosmopolitan, Rolling Stone, dar și în multe alte reviste obscure din întreaga lume. 
Din păcate Dusan Šilhavý, șofer de autobuz la Dopravní Podnik Hlavního Města Prahy, n-a apucat să ajungă la premieră. A murit de durere la numai trei zile după filmarea ultimei duble a copleșitoarei scene a decesului, nemaiputându-se opri din plâns.  

Niciun comentariu: