Nici nu știu cum s-a ajuns aici. Se zice că slăbiciunile astea vin dintr-o traumă psihică, că ceva gânduri tăioase strică legăturile pe care sinapsele unui neuron le fac prin dendrite cu alți neuroni. Dracu să le ia! Cert e că de la o vreme, deloc scurtă, nu m-am mai simțit deloc bine. De la despărțirea de Mia. Sau poate de la despărțirea de Roxana. Sau poate de Silvia. În fine, după una dintre ele.
Am ajuns o legumă. Nu-mi mai aparțin, nu-mi mai trăiesc viața, viața mă trăiește pe mine. Sunt tot timpul pierdut, plutesc, deschid ochii rar. Când încerc să merg mă preling de fapt peste lucruri ca umbra unui nor rătăcit. Uneori capul îmi cade într-o parte ca o gutuie împlinită. Noroc că am gât și capul rămâne agățat de el, altfel mi-e teamă că într-o zi se va rostogoli pe stradă și o mașină va da peste el.
Ziua mai mult dorm. Noaptea am halucinații. Aia e partea mișto. Văd mai multe filme ca la Cityplexx. Cel mai mult îmi place când se bat Luke Skywalker și Darth Vader. Lightsabers-urile alea roșii și galbene și albastre și verzi. Vâââj, vâââj... Dar sunt mulți, mult mai mulți. Dihănii dezgustătoare cum era aia din Aliens cu Sigourney Weaver, sau care sperie oamenii ca în Fălci, sau chestii din astea horror cum e păpușa Chucky. Uneori mă trezesc speriat, lac de sudoare, nu știu unde sunt. Mă ridic, o pun pe Chucky pe scaunul de la fereastră, cu fața spre stradă, să privească trecătorii întârziați. Asta mă liniștește și mă culc la loc. Nu pot să spun că adorm, dar ajung înapoi de unde am plecat.
De cele mai multe ori am senzația că sunt posedat. Încerc să mă scutur, dar din mine cad ca dintr-un copac uscat doar omizi vii. Nimic altceva. Merele stricate rămân acolo, pe ramurile de sus. De multe ori nici nu mai pot să mă mișc. Membrele nu mă mai ascultă, ca si cum aș fi o marionetă cu sforile tăiate. Nu pot să duc mâna la gură sau să întind picioarele. Noroc că stau tot timpul în pat, altfel aș cădea întruna.
Doctorița m-a întrebat dacă intru repede în somnul REM, că asta e specific situației mele. „Situație mele”! Shit! Am întrebat ce e ăla REM. Mi-a zis că înseamnă Rapid Eye Movement, e un fel de semi-somn în care încă mai ești conștient, creierul nu s-a oprit și tot mormăie. Am râs. I-am zis că la mine ochii se învârt tot timpul ca roțile de la autocarul care coboară pe Transfăgărășan, fără șofer și fără frâne. Nici măcar nu mai fac diferența între starea de trezire și somn. E totuna.
Cei mai mulți dintre prietenii mei se injectează. Mie mi-e frică de sânge. Mi-e frică și de seringi și de ace ascuțite. Unii trag pe nas. Mergem la casa părăsită și fiecare se descurcă cum știe. Eu pe nas nu mai trag în viața mea. Am fost anul trecut acolo, eram răcit cobză, tuse, durere în gât, muci, nas înfundat. Fusesem la mare de 1 Mai cu gașca. Eu cu Andra. Ce soare, ce cer albastru?! Era frig ca-n Honningsvåg, întuneric și bătea vântul, de ziceai că toți dracii sunt în concediu în Vamă. Așchie m-a tot bătut la cap să facem baie. „Te caci pe tine de frică” a țipat la mine și a intrat. Eu m-am uitat lung la Andra care râdea și am intrat și eu. Ce era să fac?! Când am ieșit m-aș fi îmbrăcat cu toate hainele pe care le-am purtat vreodată în viața mea. Și cu o blană de oaie netunsă de cinci ani peste ele. Și oaia să fie în burta unui urs. Mi-am luat porția și am tras pe nas. Nu s-a întâmplat nimic. Niciun high. Ăstora nu le-a venit să creadă. Eram bleg, dar deloc high. Jeg mi-a dat din porția lui. Tot nimic, Mi-a dat și Cioara porția lui. Tot nimic. Fiindcă am avut nasul înfundat tot praful s-a oprit acolo. Aveam o nară umflată de-ai fi zis că s-a proptit o nuca înăuntru. O lună am pufăit spray cu apă de mare să se înmoaie și să iasă. Râdeau toți de abia se țineau pe picioare. Când a căzut dopul în batistă mi-a făcut-o ferfeniță, ziceai c-am suflat acid sulfuric. Așa că nici nu mai trag pe nas, nici nu îmi fac injecții în venă. Iau prafurile cu lăptic. De-aia îmi și spun toți că sunt narcoleptic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu