ești atât de diafană
încât mi-e teamă că dacă trag aer în piept lângă tine
o să te inspir și-o să dispari din lumea reală
de bună seamă că nu de tot
o să-mi aluneci pe cerul gurii, pe trahee, pe bronhii, până în plămâni
acolo fiecare fărâmă din tine o să fie cazată într-o cameră separată
dimineață, când o să deschid ochii
și o să-mi desfac buzele
una din ele va ieși din cămăruța minusculă din lăuntrul meu
se va întoarce pe unde a venit
se va rostogoli de câteva ori prin aer
apoi se va lipi de perete
sau de mobilă
sau de cărțile din bibliotecă
semn lângă semn lângă semn lângă semn
până când întreaga mea cameră se va umple de tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu