Panglici colorate

 Lilycat deschise capacul containerului pe care era vopsită în alb, cu o bidinea, cifra 3 și băgă mâna până la cot. Ridică apoi capul drept în sus și strigă tare.

- Nu mai avem galben. 

- Cât mai e? – îi răspunse o voce băiețoasă părând a veni de dincolo de nori. 

Lilycat se ridică pe vârfuri, băgă mâna din nou în containerul metalic, se întinse cât de mult, mai să scape înăuntru și atinse cu degetul arătător fundul acestuia. Ridicându-l în lumină, privi atentă urma de culoare de pe vârf. 

- Cam de-o mămăligă și ceva...

- De mâine începe să plouă. O să continue așa câteva săptămâni – reveni vocea de dincolo de nori. O să avem nevoie de mult galben. Ca și de toate celelalte. Cobor acuși și verificăm împreună. 

Lilycat așteptă vreme de două tresăriri de pleoapă și Pepperdog își făcu apariția alunecând de pe o margine a unui nor pe alta, ca apa prelingându-se peste pietrele din albie. Sări jos și începu să se scuture de penele albe de pe cămașă, de pe pantaloni și din păr.

- I-ai rezolvat? – întrebă Lilycat mustăcind,

- Desigur – zâmbi Pepperdog mândru. Zburau către est și din cauza soarelui care le acoperea privirile n-au observat-o pe Skíðblaðnir, corabia lui Freyr. Pfuu, ce nebunie a ieșit. Unii cocori s-au înfipt cu ciocurile în cocă, alții s-au prins în vele ca în plasele de prins fluturi, în timp ce alții pur și simplu au nimerit în brațele Aeisirilor. Să-i fi văzut ce ochi au făcut când cocorii au început să se zbată în palmele lor. I-am eliberat și acum au pornit cu toții mai departe – a chicotit Pepperdog.

Lilycat a zâmbit tandru. Era foarte mândră de prietenul ei. Știa în orice moment ce trebuie făcut și mai ales cum. Pepperdog a înșfăcat zâmbetul, l-a împachetat de mai multe ori până când a devenit mic cât o stea și l-a vârât în buzunarul de la piept al cămășii cadrilate. Apoi s-a scuturat, a trecut pe lângă fată și s-a oprit în fața celor șapte containere identice, aliniate unul lângă altul și numerotate cu aceeași vopsea albă cu cifre de la 1 la 7, precum paturile celor șapte pitici. A ridicat fiecare capac și a cercetat atent înlăuntrul.

- Numai galben mai trebuie. Roșu mai e cât de-o pajiște cu lalele, dar e de ajuns de data asta – pecetlui el mulțumit și își sufleca mânecile.

- Deci galben – murmură și Lilycat. 

Pepperdog intră în magazie, apucă fusul și se întoarse cu el lângă fată. Apoi îl ridică spre cer, învârti cu el prin soare ca și cum ai învârti cu linguroiul prin putineiul cu smântână și îl trase înapoi continuând să învârtă. Galbenul din soare se lipi de fus ca mierea de fagure și se făcu apoi fir subțire încolăcindu-se în jurul fusului care se învârtea într-una între degetele îndemânatice ale băiatului. Din când în când Pepperdog se oprea, făcea degetele ghem și le aluneca strâns de la un capăt la altul al fusului. Galbenul se aduna către vârf și curgea cuminte în containerul cu numărul 3. Operația trebui repetată de nenumărate ori, fusul trecând de la unul la altul pentru a păstra ritmul intens al culegerii galbenului. Când, în fine, vasul se umplu ochi, Pepperdog mai șterse o dată fusul, scutură peste el apa din țâța unui nor și îl puse înapoi în magazie lângă celelalte instrumente.

- Ne apucâm de treabă? – întrebă Lilycat.

Pepperdog se mulțumi să confirme din cap. Apoi se aplecă pe vine și privi peste marginea norului pe care ședeau. Jos, se adunau nori de furtună. Dar încă nu începuse să plouă. Lilycat se grăbi spre cămară și se întoarse cu un sul de mătase alb-transparent mai înalt decât ea. Nu era însă deloc greu, ba era chiar ușor ca un fulg. Îl puse jos și îi pipăi încântată textura. Era exact așa cum ar fi trebuit să fie, delicată, fină, aproape topindu-se sub atingerea degetelor, dar suficient de rezistentă ca să poată fi întinsă de pe un vârf de munte până lângă o margine de rău.

Pepperdog aduse pensula uriașă cu două mânere și împreună se apucară să umple cele șapte cărări ale luminii, întâi cu roșu, apoi cu oranj, cu galben, cu verde, cu albastru, cu indigo și în sfârșit cu violet. 

După ce terminară, o lăsară un pic să se usuce, apoi Lilycat o aruncă în aer. Panza se înalță ca un fluture care-și ține urma aproape. Era perfectă, cum erau toate cele pe care ea și prietenul ei le făureau împreună.

Pepperdog o luă de mână pe Lilycat și se așezară alături pe marginea norului bleu-pal bălăbănindu-și picioarele în gol. Acum nu mai trebuiau decât să aștepte ploaia și un dram de soare.